Referinte producator:

Dupa o experienta de peste doua decenii ca acordeonist profesionist, sunetist de scena si studiou am fost direct interesat sa testez microfoane potrivite care sa redea sunetul acordeonului cat mai natural dar totodata microfonia sa fie cat mai mica.

   Am avut ocazia sa testez foarte multe variante si sisteme de captare a  acordeonului care dupa parerea multor specialisti, acordeonul este cel mai greu de sonorizat deoarece genereaza un spectru foarte larg de frecvente si astfel trebuie alese microfoane foarte echilibrate in frecventa si care sunt capabile sa redea si octavele de jos ale bassonului precum si octavele de sus a vocii de piccolo.

   Dupa ce sa ales microfonul care are tonul dorit, acesta se monteaza pe un stativ unde executantul are posibilitatea sa se miste liber prin fata capsulei microfonului, aceasta este metoda clasica.
Pana aici totu este relativ simplu, insa in ultimul timp foarte multi acordeonisti prefera mobilitate, sa fie liberi sa se miste pe scena iar aceasta mobilitate cere o instalatie de microfoane montate direct pe masca acordeonului care trebuie sa fie de minim doua sau in unele cazuri chiar trei microfoane.

   Apar cateva probleme majore pentru a construi o astfel de instalatie: 

1. Una ar fi metoda fixarii instaltiei pe masca instrumentului astfel ca  zgomotele produse de atingerea claviaturii, schimbarea registrilor si de inchidere a supapelor sa fie cat mai mici.

2. O alta problema este mixarea microfoanelor care pot afecta serios calitatea sunetului unui microfon potrivit prin modicarea impedantei acestuia.

3. O a treia problema este aparitia prematura a microfoniei deoarece microfoanele sunt foarte aproape unul de altul (aproximativ 15 cm) si astfel creste microfonia pe frecventele joase.


Foarte putini producatori de microfoane sau gandit sa fabrice instalatii pentru acordeon care sa mixeze doua sau trei microfoane iar cei care au produs aceste instalatii nu au avut vanzari pe masura asteptarii.

   Am avut ocazia sa testez toate aceste variante, nu vreau sa dau nume de producatori renumiti in domeniu dar personal nu am fost deloc satisfacut. 
   Eu personal prestez muzica din bazinul balcanic unde acordeonul este un instrument foarte des intalnit iar muzica de aici cere executii agresive si in forta, la volume mari iar formatiile din bazinul balcanic au in componenta lor mai multe tipuri de instrumente printre care multe instrumente de suflat care au o dinamica foarte mare precum saxofonul, trompeta sau taragotul, care la fel canta in forta si astfel cu cat avem mai multe instrumente apare si problema microfoniei.

   Deci in concluzie e greu sa concepi o instalatie pentru acordeon si sa faca fata nivelului instrumentelor enumerate mai sus si de aici a aparut si necesitatea si dorinta de-a proiecta o linie de productie pentru mai multe tipuri de sisteme de captare a sunetului emis de acordeon, folosind diverse capsule ale microfoanelor care le-am  testat in timp si care mi-au adus satisfactii personale dar la care a trebuit sa aduc ajustari si modificari de raspuns in frecventa pentru a satisface cei mai pretentiosi acordeonisti printre care ma regasesc si eu.

   Totodata la o instalatie mobila se cere automat si un sistem wireless (fara fir) de calitate care transmite sunetul de la un emitator pana la receptor.

   La acest capitol avem oferte variate de la mai multi producatori consacrati care ofera produse competitive ca performata/pret dar sa reamintesc ca o instalatie ieftina are si minusurile ei iar principala problema este modificare curbei de raspuns in frecventa si atenuarea sau amplificarea haotica a unor frecvente din spectrul audio si astfel la volume mari apare bineinteles si microfonia.

  ATENTIE! Pentru clientii care intreaba si vor „doza de acordeon care sa NU faca microfonie„- mentionez ca asa ceva nu exista si nu s-a construit inca un microfon care sa nu faca microfonie. :))

 

 

 

 

 

 

 

Cu stima,

Marian Milos - www.fratiimilos.ro